“Hoinar prin sufletul meu” de Răzvan Socolov

Un nou debut, Răzvan Socolov, “Hoinar prin sufletul meu”, pe care îl punem sub zodia confesiunii. În mod firesc, acesta a urmat cursul natural al acumulării, preaplinului și, inevitabil, al mărturisirii. Iar acest curs a avut nevoie de timp pentru sedimentare, solilocvii și, mai ales pentru curajul de a ieși în agora, nu spre a clama revelația propriei sensibilități ori a răspunsurilor la propriile întrebări, puse sau nu. Ci din rezerva celui care simte că rostul lor este unul intim, interior. De aici și debutul relativ târziu.

Categoric, Răzvan Socolov nu este un ironic mizantrop ori un spectator indiferent la ce se petrece în jur sau în sine. Și nici nu flutură un iluzoriu drapel sub care să adune cohorte de lectori virtuali care să empatizeze cu mesajele sensibile trimise în vers curat, clasic, reperelor între care și-a fixat această biografie lirică.

Nici nu s-a grăbit, ba chiar a ezitat înainte de da tiparului aceste poezii, din rezerva debutantului de bun simț care are măsura corectă  a lecturilor care l-au marcat versus distanța pe care o pune între începător și model.

Dincolo de aceste rezerve care țin de cultură și autoeducare (ca să nu pomenim de un bun simț aristocrat), versul său curge lin în ritm și sunet, stârnind prin muzicalitate ecouri eminesciene, ori ludice exerciții amintind de Topîrceanu: „Soarele proaspăt răsărit/Își face loc timid pe bolta lumii/Firave raze iată, a slobozit/Să schimbe-n verde cenușiul humei.” (Liniștea domnește)

**EPILOG**

La ce bun să existe poezie  

Acum, când totul pare în zadar?  

De unde să aducem stropi de armonie,  

De dragoste, aripi pentru Icar?  

Vorbele noastre astăzi nu se mai așază  

Firesc, ca notele în partituri,  

Cu patimă se învălmășesc, se încrâncenează,  

Rostite parcă de străine guri.  

Poetul azi în versuri dacă spune  

Să ne iubim și să ne prețuim,  

Este hulit, un paria în lume,  

Deși prin el noi supraviețuim.  

Să pleci, drum bun, naiv poet!  

Tu ai o peșteră a ta, oricum,  

Nu-ți face griji: noi te-om uita complet,  

În lumea ce o părăsești acum.  

Doar dacă pana ta minuni va face  

Și lumea o va răsturna într-o zi  

Încât din ea să curgă numai pace,  

Vom crede iar în poezii...”