Metoda Montessori este bazată pe filosofia educaƫională a Mariei Montessori. Principiul de bază al acestei filosofii este să “urmezi copilul”. Clasele Montessori sunt pregătite cu grijă pentru a-i permite copilului să muncească independent, dar şi pentru a-i oferi bucuria propriilor descoperiri. Educatorul oferă prezentări copilului, iar acesta este liber să le aleagă iar şi iar, să lucreze şi să descopere, pentru ca apoi să stăpânească idei.
Sunt oferite prezentări, însă scopul este ca răspunsurile sa fie găsite de către copil, folosind materiale ce presupun “controlul erorii” sau “auto-didacte”, materiale ce se regăsesc doar într-o clasă Montessori. Într-un astfel de mediu copiii înfloresc din punct de vedere academic. Descoperă abilități de a rezolva probleme complexe de matematică, de a numi continentele şi formele geometrice, de a scrie frumos şi de a vorbi despre concepte ştiințifice precum “metamorfoza”. Copiii sunt expuşi la muzică, istorie, artă, o a doua limbă. Cu toate acestea, cel mai important aspect al misiunii noastre educaționale, nu este despre partea academică.
Metoda Montessori se caracterizează, în linii mari, ca o metodă prin care copilul este cel care direcționează actul educativ, educatorul este facilitator în procesul de învățare, iar mediul este conceput special pentru a ajuta copilul să învețe şi să-şi dezvolte potențialul lui spiritual, emoƫional, fizic şi intelectual, ca parte a unei familii, a comunității, a Universului.