Programul Infant Community (IC)

Descrierea Programului

Comunitatea IC din cadrul MSI este concepută astfel încât copilul să facă o tranziție blândă de la mediul de acasă, la cel de la grădiniƫă. Prin strânsa cooperare dintre părinți și educator, copiii sunt capabili să se separe de părinƫi, fără anxietate.

Prin ceea ce oferă, MSI susține dezvoltarea naturală a copilului, cu accentul, întotdeauna, pe încurajarea independenței. Copiii încep de pe acum să construiască viitorul adult. Încep să-și formeze caracterul, stima de sine, aptitudinile sociale și procesele de învățare.

Activitățile sunt organizate pe rafturi, la nivelul copiilor, pentru ca aceştia să poată alege independent materialele cu care să lucreze. Materialele și activitățile ii ajută pe copii să înceapă să experimenteze conceptul de timp, formă, mișcare și sunet. Activitățile se schimbă și evoluează după cum copilul creşte din punct de vedere psihic, intelectual si fizic.

 

Descrierea clasei

Clasa este împărƫită pe arii cee ace ajuta copilul sa isi concentreze atenƫia şi sa-şi canalizeze interesele. Există, de asemenea, şi locuri in care copilul poate sta linistit, sa se relaxeze.

Obiectivele principale sunt centrate pe independenta functionala (grija fata de sine) si dezvoltarea limbajului.

In ceea ce priveste grija fata de sine, vorbim de abilităƫi de îmbrăcare/dezbrăcare, independenƫă (posibilitatea de a face alegeri, pregatirea unei gustari), toaleta.

Rafturile au materiale care încurajează dezvoltarea limbajului, dezvoltarea miscarii, muzica, arta.

Totul este bazat pe activităƫi din viaƫa reală şi sunt create pentru a ajuta copilul să se dezvolte psihic (personalitatea, caracterul), intelectual (sa isi dezvolte inteligenta) si fizic.

Ce urmează?

Tranziƫia către Casa dei bambini are loc atunci când copilul este pregătit şi poate avea loc oricând, pe parcursul anului şcolar. În cadrul programului Casa dei Bambini copiii vor găsi activităƫi interesante care să îi provoace să descopere lucruri noi, dar şi să experimenteze.

Tranziƫia începe cu scurte vizite în cadrul clasei Casa dei Bambini, vizite de câte 15-20 de minute, copilul fiind însoƫit de asistent. În urma acestor vizite educatorul va anunƫa părinƫii de schimbarea ce va avea loc, iar trecerea definitivă se va face în urma unei vizite acasa. Vizita acasă se face de către viitorul educator al copilului şi vine în suportul acestuia pentru a avea parte de o trecere cât mai naturală către următorul program.